UPDATE. Şase noi decese în urma tragediei de la Colectiv. Bilanţul se ridică la 38 de morţi.

UPDATE. Şase noi decese în urma tragediei de la Colectiv. Bilanţul se ridică la 38 de morţi.

UPDATE. Alte două persoane au murit, în urmă cu puţin timp, la aterizarea pe aeroportul din Rotterdam. Astfel, bilanţul oficial ajunge la 38 de decese.


UPDATE
. Un rănit de la spitalul Floreasca a decedat şi el sâmbătă. Acesta era în stare critică. Bilanţul se ridică acum la 36 de morţi.

Pe cel care a decedat sâmbătă, la Floreasca, îl cheamă Adrian Popa.

“Din păcate, situaţia celor răniţi se poate agrava acum rapid, pentru că rănile sunt foarte dificile şi evoluţia lor este imprevizibilă”, a explicat reporterul Antena 3, Sergiu Cora.

UPDATE. O a treia persoană a murit azi-noapte, conform informaţiilor oficiale. Astfel, bilanţul creşte la 35 de decese. Reporterul Antena 3, Sergiu Cora, a explicat că un rănit de la Spitalul Universitar a murit, sâmbătă dimineaţă.

“Unul dintre cei trei este Ionuţ Popescu. Acesta a murit pe masa de operaţie, când medicii încercau să îi pună o grefă de piele. Acesta avea arsuri pe 75% din suprafaţa corpului. Al doilea decedat este Daniel Ciobanu, operator la o televiziune din România, care ar fi trebuit să părăsească Spitalul de Arşi şi să plece la o clinică din Tel Aviv. Medicii nu şi-au dat acordul pentru transferul acestuia şi iată că rănile i-au fost fatale. ”

Al treilea se numeşte Ionuţ Maior.

Doi răniţi în urma tragediei de la Colectiv au murit, sâmbătă dimineaţă. Ambele victime sunt de la Spitalul de Arşi. Secretarul de stat în M.A.I., Raed Arafat, a confirmat informaţia, în direct la Antena 3.

“Din păcate, s-a spus de la început că este posibil ca acest număr să crească şi cred că va mai creşte în continuare. Este o situaţie dinamică. Sunt unii răniţi care nu sunt trecuţi de faza de pericol.”
“Încă mai sunt printre pacienţii grav şi critici, dintr-un număr de 84, sunt pacienţi a căror stare se poate deteriora în orice clipă. S-au selectat pacienţi dintre cei grav răniţi, care să fie transferaţi. Sper să reuşim să îi ducem şi să nu apară complicaţii în plus.”
“La un moment dat s-au anunţat 88 de pacienţi. Au mai decedat, dacă nu greşesc, încă cinci. Deci asta înseamnă că încă mai sunt cel puţin 82 de pacienţi critici sau gravi. O parte dintre aceştia au fost deja transferaţi la Bruxelles şi la Rotterdam.”
sursa: antena3.ro

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]