UPDATE Prahova: Autobuz cu 40 de persoane implicat într-un accident

UPDATE Prahova: Autobuz cu 40 de persoane implicat într-un accident

Un autobuz în care se aflau 40 de persoane a fost implicat sâmbătă într-un accident. Din primele date de la fața locului, nicio persoană nu ar fi rănită.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că trei echipaje de pompieri intervin în comuna prahoveană Râfov pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul accidentului rutier în care au fost implicate un autobuz cu 40 de persoane și o mașină.

Autobuzul efectua o cursă pe ruta Ploiești — Buda, iar din primele date — în urma impactului nicio persoană nu a fost rănită, a precizat Vasiloae.

Potrivit acesteia, 15 persoane au fost asistate medical, una suferind un atac de panică, însă toate au refuzat transportul la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat că șoferul mașinii nu a acordat prioritate de trecere autobuzului.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

sursa aici

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]