Invitaţie surpriză

Invitaţie surpriză

Publicitate

loading...

Săturat ca enoriaşii să tot găsească scuze pentru a nu veni la slujba duminicală, un preot a pus următorul anunţ pe uşa bisericii:
“Duminica viitoare va fi o duminică fără scuze, în care toata lumea va putea să vină la biserică. Astfel:
1. Vor fi aduse paturi pliante în biserică pentru cei care se plâng că nu pot dormi decât duminica;
2. Picături pentru ochi vor fi puse la dispoziţia celor care au stat sâmbăta seara până târziu în faţa televizorului şi îi dor ochii duminica dimineaţa;
3. Vom avea căşti de protecţie pentru cei care cred că se va prăbuşi tavanul dacă apar la biserică;
4. Pături vor fi disponibile celor care se plâng că e prea frig în biserică. Cei care se plâng că e prea cald vor avea ventilatoare la dispoziţie;
5. Vom avea aparate auditive pentru cei care spun că n-aud nimic în difuzoare şi tampoane de vată pentru cei care se plâng că difuzoarele sunt prea zgomotoase;
6. Vor fi împărţite numărători pentru cei care vor să numere ipocriţii;
7. Celor care se duc duminica în vizită le promitem că vor fi prezente şi nişte rude;
8. Vom avea şi gustări pentru cei care spun că n-au timp să vină la biserică şi să şi gaăească;
9. Un colţ al bisericii va fi amenajat cu iarbă şi copaci pentru cei care-l văd pe Dumnezeu în natură şi, mai ales, pe terenul de golf;
10. Biserica va fi decorată atât cu podoabele de Crăciun cât şi cu cele de Paşti pentru cei care n-au văzut-o niciodată altfel.”

loading...

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )