Gest teribil al unui club din Cluj, în timpul doliului naţional pentru victimele din Colectiv.

Gest teribil al unui club din Cluj, în timpul doliului naţional pentru victimele din Colectiv.

Un club clujean a stârnit indignarea publică după ce a umplut trotuarul de la intrare cu cruci și morminte, în ciuda doliului național instituit de Guvern.

”Diesel Club regretă cele întâmplate la Bucureşti, regretă vieţile pierdute, dar ştie că, închizând clubul o seară, nu va rezolva nimic. Pentru a schimba lucrurile în România, pentru a elimina corupţia care permite să se întâmple, printre altele, şi ceea ce s-a întâmplat, este nevoie de altfel de acţiuni. Fără să acuzăm pe nimeni de ipocrizie, ce fac unii sau alţii, mai ales în public, ne-ar interesa doar dacă ar conta în eliminarea acelor cauze care permit ca astfel de lucruri să se întâmple”, au scris reprezentanţii clubului, conform ştiridecluj.ro.

Internauții au taxat dur situația:

”Eu înțeleg că viața nu stă-n loc pentru nimeni și că pământu` se învârte în continuare, chiar și după o tragedie ca cea de la #colectiv. Mai înțeleg și foamea de bani și ce înseamnă profitul pentru un business. Dar să umpli centrul Clujului cu cruci și morminte, în plin doliu național, când în același timp, în București, se pun lumânări și flori pentru cei care au murit îi ceva care mă depășește. Nu vreți să închideți clubul o noapte? Foarte bine, nu vă cere nimeni. Îi alegerea fiecăruia. Da` era greu să renunțați măcar la decor având în vedere contexul? Niște lepădături”, scrie cineva.

”Groaznic de tot. Mi se pare ffff exagerat sa faci asa ceva in mijlocul Clujului si in fata catedralei, doar nu e cimitir…”, comentează altcineva.

”Nu, nu se rezolvă nimic dacă închideți clubul o zi. Ar însemna că dați dovadă de decență, ceea ce nu se poate spune acum”.

sursa: realitatea.net

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]