După tragedia din Colectiv, România face un nou pas către interzicerea fumatului în spaţii închise.

După tragedia din Colectiv, România face un nou pas către interzicerea fumatului în spaţii închise.

România s-ar putea alinia în curând la practicile europene în ceea ce priveşte fumatul în restaurante, baruri şi instituţii. Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor a dat marţi aviz pozitiv unui proiect de lege care interzice fumatul în spaţii închise.

Anunţul a fost făcut pe Facebook de deputatul Remus Cernea, iar iniţiativa legislativă ar putea fi suspusa votului în Camera Deputaţilor săptămâna viitoare.

“Un succes important pentru creşterea calităţii vieţii în ţară noastră şi pentru sănătatea cetăţenilor a fost înregistrat astăzi la Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaţilor! A fost votat, după o amplă şi aprofundată dezbatere, un raport pozitiv pentru o iniţiativa legislativă care interzice fumatul în toate spaţiile publice (închise) – inclusiv restaurante, instituţii s.a.m.d. Astfel, România intră în rândul ţărilor civilizate europene”, a scris pe Facebook Remus Cernea, conform Ziare.com.

Parlamentarul a subliniat că “bolile cardiovasculare reprezintă principala cauza de mortalitate în ţară noastră, iar fumatul este un factor determinant de îmbolnăvire. Speranţa medie de viaţă pentru fumători este cu 10-15 ani sub cea a nefumătorilor”.

În Parlament au fost depuse, de-a lungul timpului, mai multe iniţiative legislative care propuneau interzicerea fumatului în spaţii publice, însă niciuna dintre ele nu a devenit până acum lege.

Comisia pentru Sănătate a dezbătut marţi această propunere pe fondul îngrijorărilor ridicate din spaţiul public cu privire la pericolul izbucnirii unui incendiu în locuri închise. Amintim că focul din clubul Colectiv a pornit de la nişte artificii şi s-a soldat cu moartea a 49 de oameni până în acest moment.

Semnale legate de interzicerea fumatului au venit inclusiv de la proprietarii de localuri şi muzicieni.

De exemplu, reprezentanţii clubului Koshin Glam din Ploieşti au anunţat săptămâna trecută că localul îşi suspendă activitatea pentru a face modificări ce ţin de siguranţă, iar după redeschidere fumatul va fi interzis.

La rândul sau, trupa rock Taine a anunţat că nu va mai susţine concerte până când nu se va interzice fumatul în cluburi.

sursa: realitatea.net

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]