Avertisment înfricoşător: o ţară civilizată ar putea ajunge în situaţia Siriei

Avertisment înfricoşător: o ţară civilizată ar putea ajunge în situaţia Siriei

SUA au avertizat miercuri Națiunile Unite în legătură cu riscul ca actuala criză politică din Venezuela să degenereze într-un conflict de anvergură similar cu situația din Siria sau Sudanul de Sud, transmite Agerpres.

Cel puțin 43 de persoane au fost ucise în ultimele săptămâni în ciocnirile dintre forțele guvernamentale și opozanții președintelui Nicolas Maduro, criticat pentru mod în care gestionează criza economică și politică ce devastează țara.

Situația “nu se ameliorează, se înrăutățește și încercăm să spunem că este necesar ca întreaga comunitate internațională să zică ‘respectați drepturile omului ale cetățenilor voștri’ sau se va îndrepta într-o direcție spre care am văzut îndreptându-se atâtea altele”, le-a declarat jurnaliștilor ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, la finalul unor discuții în Consiliul de Securitate.

Washingtonul a cerut aceste consultări cu ușile închise în pofida obiecțiilor ridicate de alți membri ai Consiliului care sunt de părere că criza de la Caracas nu reprezintă o amenințare pentru securitatea internațională.

sursa aici

 

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]