Au trecut 300 de ani de când FEMEIA asta și FIUL EI au fost MUMIFICAȚI, dar abia ACUM s-au descoperit SECRETELE pe care pe care le-au luat ÎN MORMÂNT cu ei. Uite ce DESCOPERIRE uluitoare a ieșit DIN GREȘEALĂ la iveală

Au trecut 300 de ani de când FEMEIA asta și FIUL EI au fost MUMIFICAȚI, dar abia ACUM s-au descoperit SECRETELE pe care pe care le-au luat ÎN MORMÂNT cu ei. Uite ce DESCOPERIRE uluitoare a ieșit DIN GREȘEALĂ la iveală

Arheologii din Ungaria au primit mai mult decât au cerut atunci au săpat sub o biserică în 1994, dar descoperirea lor uluitoare a fost în sfârșit examinată așa cum nu a fost până acum.

Conform Little Things, arheologii au găsit o barcă întreagă de corpuri mumificate, iar două dintre ele vor fi supuse unei autopsii în America.

Arheologii au dat accidental de cripta subterană și au fost pur și simplu uimiți de conținutul ei: 250 de mumii, toate aparținând unor oameni care trăiseră în urmă cu 300 de ani, printre care și un sicriu care conținea osemintele unei mame împreună cu fiul ei.

Douăzeci de ani mai târziu, în prezent, cei doi au fost transportați la Orange County Global Medical Center din Santa Ana, California. Aici urmează să se realizeze prima autopsie asupra celor doi. Oamenii de știință speră să descopere mai multe indicii despre viețile acestor oameni în urmă cu 300 de ani.

Iată un material video despre această descoperire uluitoare, care arată și rezultatele autopsiei, cei doi au murit de tuberculoză, la acea vreme nu exista vaccin pentru această boală:

sursa aici

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]