A fost ”descoperită” metoda care ne permite să OCOLIM MOARTEA.

A fost ”descoperită” metoda care ne permite să OCOLIM MOARTEA.


Un copil de doi ani, o fetiţa thailandeză, va fi cea mai tânără persoană supusă îngheţării criogenice, creierul ei fiind conservat după moarte, în speranţa că ar putea fi readus la viaţă.

Jurnalistul de la BBC, Jonathan Head, a vizitat familia fetiţei în apropierea Bangokului pentru a-i întreba ce i-a determinat să ia această decizie.

Camera unde Matheryn Naovaratpong şi-a petrecut ultimele ultimele luni de viaţă era goală şi albă, ornată doar cu un suportul picurătorilor care o mai ţineau în viaţă şi cu un pătuţ, alb şi el. Unica pată de culoare din această încăpere austeră este o mică statuie budistă aurie, cele câteva jucării şi un enorm portet al fetiţei, aflat pe perete.

Aceste obiecte formau un sanctuar al vieţii mult prea scurte a lui Matheryn, care a avut un sfârşit tragic. Matheryn, sau Einz cum o dezmierdau cei apropiaţi, a dezvoltat o formă extrem de rară de cancer cerebral, la vârsta de numai doi ani. Matheryn (foto) a decedat pe 8 ianuarie, chiar înainte de a face trei ani.

Împreună cu părinţii, medicii şi inginerii medicali au luat o decizie care îi oferă lui Matheryn speranţa unei alte vieţi.

“Din prima zi în care Einz s-a îmbolnăvit, mi-a venit această idee de a face ceva mai inovativ pentru ea, ceva care o va putea salva, ceva la ce a ajuns cel mai recent omenirea”, mărturiseşte tatăl fetiţei, Sahatorn Naovaratpong.

Ideea lui constă în a o conserva pe micuţa Einz prin intermediul tehnologiei cunoscuta drept criogenizare. Corpul sau, în cazul de faţă, creierul va fi pus într-o cameră congelată bine, pentru a evita punctul morţii, şi păstrat acolo până atunci când, într-un viitor, tehnologiile medicale avansate vor permite să o învie pe Einz, iar pentru asta îi va fi creat un nou corp.

“Savanţii sunt convinşi 100% că asta se va întâmpla odată, doar că nu ştiu exact când”, spune tatăl copilului. Cel mai greu a fost să accepte familia această idee, dar starea de sănătate a copilei care se agrava pe zi ce trece i-a convins.

Familia Naovaratpong a Alcor, o organizaţie non-guvernamentală din Arizona, Statele Unite ale Americii, care este lider în servicii de “extindere a vieţii”, să conserve creierul micii Einz.

O echipă specială de la Alcor a fost trimisă în Thailanda să supravegheze faza iniţială de răcire a corpului. După ce a fost pronunţată moartea, echipa de la Alcor şi-a început activitatea numită “crioprotecţie” prin eliminarea fluidelor corpului şi, înlocuindu-le cu lichide anticongelate ce conţin particule cu o temperatură de -120C, care permit corpului să îngheţe fără că ţesutul să fie distrus la scară largă şi fără să formeze gheaţă.

După ce corpul neînsufleţit a ajuns în Arizona, creierul a fost extras şi conservat în azot, la o temperatură de -196C, pentru un termen nelimitat. Matheryn Naovaratpong este a 134-lea pacient al clinicii Alcor, dar este prima la o vârstă atât de fragedă.

Părinţii fetiţei au decis că şi corpurile să fie conservate prin criogenare, fiindcă numai în acest fel va exista măcar o mică şansă de a o mai întâlni pe Einz în noile sale vieţi.

“Dragostea noastră pentru ea ne-a împins să ne legăm de acest vis al ştiinţei. Cu siguranţă, societatea noastră înaintează spre un fel de gândire care va putea accepta asta”, menţionează tatăl fetiţei thailandeze al cărei creier a fost criogenat.

“Acesta este un experiment în întregul sens al cuvântului. Noi nu promitem o altă şansă la viaţă, dar spunem că criogenizarea este, cu siguranţă, un efort de a salva vieţi”, afirmă reprezentanţii Alcor.

sursa

 

loading...

Forum Auto Romania

Adauga si tu un comentariu!

comentarii

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )
Hai si tu pe:
[ X ]